Natura se răzbună..

Am observat în ultima vreme tot mai multe atacuri ale urșilor, tot mai mulți oameni căsăpiți de animale. Întrebarea mea este.. de ce oare se întâmplă așa ceva? Oare pentru că fauna este pe zi ce trece tot mai distrusă prin defrișări și animalele au ajuns să nu mai aibă strictul necesar, așa că atacâ oameni? Oare pentru că noi le-am invadat mediul lor natural și aceste animale sunt tot mai constrânse să își adapteze nivelul de hrană?!

Pe zi ce trece apar tot mai multe gatere și făbrici de cherestea, însă ciuciu să mai planteze careva copaci, toți taie, taie, până nu vor mai avea ce tăia. Și apoi apar acei așa ziși „ecologiști” cu gura mare, care zic că nu domne, ei susțin natura, însă cum o susțin, având case la mare și la munte? Cum susțin aceste persoane false natura când ei sădesc un pom doar dacă este să îi filmeze ceva camere, și/sau să imortalizeze momentul când au sădit un copac. Oricum acel copac nu va ajunge la maturitate, dar, au făcut o faptă bună în fața camerelor.

Nu sunt eu cel mai mare ecologist sau nebunii destea, însă măcar încerc să ajut cât pot, chiar și dacă plantez un copac sau pom, sau dacă aleg să caut metode alternative pentru a mai elimina din consumul faunei.

Etichete:, ,

4 Comentarii

  1. Marius 23/10/2017
  2. Malin 01/11/2017
    • Cătălin Corozanu 01/11/2017
  3. Femei Moderne 08/11/2017