Ce-ți e și cu afilierea asta..

Văd fel și fel de bloggeri care au nu știu câte site-uri de afiliere, scriu despre produse de la fel și fel de campanii. Și credeți-mă, m-am uitat pe câteva bloguri de afiliați. În general pe astfel de bloguri nu vezi decât fie o recomandare personală a unui produs pe care respectivul blogger nu l-a testat niciodată, fie vezi doar detalii tehnice și descrierea produsului standard, care o găsești și pe site-ul care vinde produsul.

afiliere

Da mă nene, nici un fel de creativitate în a scrie ceva cu adevărat util despre acel produs, nu tu ceva detalii mai noi, mai ieșite din comun, ceva detalii care pe alte site-uri nu le găsești, ci doar chestii tehnice, care oricum sunt alte 1000 de site-uri pline de astfel de detalii. Poate nu înțeleg eu prea bine sistemul asta de afiliere, poate sunt eu un fel de retard cibernetic. Am văzut și pe Facebook, cel puțin în perioada „Black Friday”, au apărut tot felul de atotștiutori din toate domeniile, de la modă la IT, de la retail la auto, oricine știa tot despre anumite produse, despre anumite servicii etc.. atât de mulți știau „tot” încât nu știai pe care să-l mai crezi și pe care nu. Cel puțin așa mi s-a întâmplat mie.

Ceea ce am cumpărat eu de Black Friday, v-am spus aici, însă am cumpărat instinctual în mare parte, și evident bazându-mă pe raportul preț/calitate, însă cu siguranță nu m-am bazat pe recomandarea nimănui din online. De ce? Pentru că în mare parte, toți scriu despre lucruri pe care nu le-au testat. Știu, o să-mi sară mulți în cap pentru cele afirmate, însă ăia care aveți de gând s-o faceți, gândiți-vă și voi din poziția de consumatori. Voi ați urma sfatul cuiva care cel puțin nu a avut măcar în mână acel produs despre care scrie?

2 thoughts on “Ce-ți e și cu afilierea asta..”

  1. Marius says:

    Sunt 2 tipuri de afiliați. Cei de volum și cei de calitate.

    Eu mixez și cu una și cu alta. Pe termen lung, cea de calitate e mai ok pentru că se menține, în schimb cea de volum: financiar… este mai ok.

    Până la urmă afilierea se bazează pe vânzare, nu pe calitate. E exact ca discuția cu conținut original, de calitate. Cine stabilește calitatea?!

  2. Alex Ciocan says:

    ai pus punctul pe i… site-urile astea de afiliere ar trebui sa te ajute sa alegi un produs, sa fie niste recenzii serioase si reale, cu argumente personale pro si contra. la noi afilierea inseamna copy – paste a specificatiilor produslui de pe site-ul magazinului si atat… eu o numesc afiliere de joasa speta, in articole de maxim 300 de cuvinte care nu spun nimic in plus si nu te ajuta cu nimic.

Comments are closed.