Cu bine Vodafone.. Bine ai venit Digi

După 10 ani de cand eram clientul Vodafone, am zis, gata, până aici. N-am avut o mare nemulțumire așa față de ei cei drept, doar că, în atâția ani de abonat pe persoană fizică și pe persoană juridică, nu mi-au oferit ceva în plus față de ceea ce-mi puteau oferi alții, ba chiar, plăteam bani mai mulți la ei, decât la alte firme.

Am tot căutat să găsesc oferte bune la ei, să-mi dea ceva ofertă decentă ca preț, etc.. însă, n-am găsit înțelegere, mai ales, după ce atâția ani le-am fost client, așa că zilele astea am făcut contract cu Digi (RCS-RDS), și mă portez la ei, pentru abonamentul Optim Nelimitat.

Am tot testat câteva luni semnalul pe oriunde am fost, având un Samsung J5 2017 dual-sim, telefon care mi-a fost destul de ok, în 1 an și ceva, și o cartelă prepaid de la Digi.

Semnalul este ok, ba chiar, în unele zone, unde aveam semnal foarte puțin pe Vodafone, Digi, avea cu 1-2 liniuțe mai mult. Așa, că, am zis, hai că n-are rost să dau bani mulți pe servicii ce mi le pot oferi alții, în bani mai puțini.

De la Digi, mi-am luat odată cu acest abonament și un nou telefon, de care până acum sunt mulțumit (de 2 zile), un Motorola G7 Power, telefon despre care voi scrie zilele viitoare un review.

Vreau să-l mai testez puțin, până una alta, mut chestii ce le am pe vechiul J5, și ușor, ușor, îl scot la vânzare, și așa mai am și am câteva telefoane ce le-aș scoate la vânzare, nu de alta, dar le țin degeaba.

1 Comentariu

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.