Învață lucruri noi, și îți vor prinde bine

Azi purtam o discuție cu cineva, și-mi spunea că odată ce ajungi la un anumit nivel într-un anumit domeniu nu mai ai poftă de a descoperi sau învăța lucruri noi. În acel moment chiar dacă poate am părut a fi prea deplasat, sau nu.. l-am contrazis.

Eu cred că mereu este loc de mai bine, indiferent în orice domeniu ai activa ca și loc de muncă, sau activități pe care le faci zi de zi. De ce? Fiindcă mereu există poate unu din urmă care ar putea să vină și să te detroneze.. sau fiindcă creierul uman poate stoca informații foarte multe, chiar mult mai multe decât pot stoca anumite centre de date.

Eu cred că noi ca oameni, suntem crea pentru a realiza lucruri mărețe, și chiar am realizat lucruri mărețe, poate la spațial (sau nu), poate la nivel global (cu siguranță), însă toate acestea s-au realizat cu dăruire și o veșnică învățare și orientare spre aplicarea învățămintelor.

Mulți dintre cunoscuții mei actual, trecuți, sau viitor, poate chiar mulți și dintre cei care dau aiurea de acest articol, consideră că aberez și că fabulez. Însă, aceasta este „foaia mea virtuala” și scriu ce vreau aici.

Mai spuneam cuiva acum câteva zile că învăț cuvinte în limba germană, acel cineva a râs de mine și a zis că nu-s pe craca mea, însă, sper și cred că aceste cuvinte pe care eu acum le învăț cumva, pe viitor îmi vor fi de folos.

În trecut am mai fost acuzat, că stau prea mult în fața unui monitor, că voi face pușcărie pentru internet, că ce-mi trebuie mie limba engleză, italiană, sau știu eu ce alte abilități am deprins de-a lungul anilor. Ei bine, dacă nu știam engleză, italiană, IT și multe altele, n-aș fi ajuns aici, în acest moment al vieții mele.

Deci consider cu fermintate că orice șut în fund este un pas înainte, orice înfrângere de moment, este o lecție învățată, orice învățătură noua este o posibilă șansă pe viitor.

2 thoughts on “Învață lucruri noi, și îți vor prinde bine”

  1. Marius says:

    Orice sut inseamna 2 pasi inainte. Eu asa cred. Intotdeauna e loc de mai bine, de invatat lucruri noi. 🙂

  2. Malin says:

    Exista doua tipuri de oameni, cei care se plafoneaza si cei care persevereaza. El iti vorbea despre cei care se plafoneaza si tu despre cei care persevereaza.
    Sa nu incurcam mediocritatea cu succesul.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *