Oameni cu diplome sau oameni buni în ceea ce fac ?

O întreagă dilemă aș zice eu, o dilemă a secolului s-ar putea spune. Azi mă uitam pe Digi Life și era o emisiune despre împrumuturile studenților, cum facultățile s-au transformat în niște bănci sau cămătari, și cum un student de rând indiferent că termină o facultate sau doar încearcă să facă una, nimic nu este sigur, și împrumuturile indiferent ce ieși după facultate, tot trebuie să le plătești. Cam ăsta era subiectul acelei emisiuni..

Eu mă gândesc în general la noi, românii, în aspectele prezentate mai sus. Eu nu am afirmat niciodată că am nu știu ce facultăți, sau mai știu eu ce cursuri. Însă eu am fost întotdeauna și încă sunt, autodidact. Trăim într-un secol în care internetul ne oferă totul, depinde doar de noi să ne adaptăm și să luam informațiile necesare din mediul online. Ori, eu am vrut să mă angajez la o firmă de hosting, chiar aici din Pitești, n-am să-i dau numele fiindcă asta ar însemna să le fac reclamă gratuită, lucru pe care n-am să-l fac.

Și m-am dus la interviu, am vorbit cu patronii firmei să zic așa, le-am spus tot ce știu să fac, etc.. apoi când m-au întrebat de facultate în IT, am zic clar, că nu am făcut o astfel de formă de învățământ și că tot ce-am învățat în acest domeniu al secolului nostru am învățat de unul singur, prin teste, muncă, și iar muncă. Nu m-a dus nimeni de mânuță să trec peste anumite etape. Și evident respectivii oameni, după ce le-am spus acest lucru, au ajuns la un.. „ok, dacă e să fie ok, te sunăm noi”. Și cam asta a fost, chiar de atunci a plecat și ambiția mea de a-mi face propria firmă, tot în acest domeniu, fiindcă știu că este loc.

Trecând peste experiența mea personală, tu.. cititorule dacă ai fi patron sau ești patron de firmă în România, sau chiar și în afară, ce ai alege? Oameni cu diplome sau oameni care sunt buni în ceea ce fac ? Mi-am pus și eu aceeași întrebare, și eu cu siguranță aș alege oameni care sunt buni în ceea ce fac, și să vă argumentez și decizia mea..

Oamenii buni, întotdeauna vor încerca să fie și mai buni, să-și depășească propria condiție, vor încerca să facă tot ce este bun și știu că este bun, astfel profitabilitatea firmei la care lucrează, crește, crescând profitabilitatea, cresc și ei în ochii angajatorilor, evident și salariul.

Pe când dacă angajezi unul care are doar diplomă, însă habar nu are ce are de făcut în anumite situații, ei bine asta îți va aduce un dezavantaj în firmă, și deci profit mai mic. De ce? Păi omul nu știe ce are de făcut, se așteaptă să-l înveți tu ce are de făcut. Nu este dispus să încerce, nu este dispus să se dea cu capul de situații, știe clar, că dacă tu îl dai afară, va găsi alt job în care nu-i va mai cere nimeni să avanseze intelectual, și se va mulțumi cu statutul pe care-l capătă.

„Păi, dacă angajezi absolvenți proaspăt ieșiți din facultate, beneficiezi de subvenții de la stat”. Asta afirmație am auzit-o astăzi vorbind despre acest subiect. Ei bine, mie unul mi se cam fâlfâie de subvenția statului, care oricum este aproape infimă, deci aș preferă să plătesc mai mult pentru un angajat călit și care vrea să învețe multe, nu doar de la mine, ci în general să se descurce, și să am profit mai mare, decât să plătesc unul cu diplomă, care nu are habar cu ce se mănâncă, dar plătesc taxe mai mici pentru el, iar profitul este inevitabil mai mic. Voi ce părere aveți ?

oameni-cu-diplome-sau-oameni-buni

12 thoughts on “Oameni cu diplome sau oameni buni în ceea ce fac ?”

  1. Malin says:

    Pai treaba e cam asa. Facultatea pe baza de imprumut da posibilitatea celor care vor, dar n-au s-o faca si avantajul cel mai mare e ca treaba asta cu imprumutul ajuta la trierea prostilor. Or sa mai ramana doar prostii cu bani in facultate, nu si cei fara bani cum se intampla acum.
    Apoi exista oameni buni si cu diploma si fara, in anumite domenii ambii ajung sa fie autodidacti. Degeaba inveti in facultate chestii de baza pentru ca alea nu te pregatesc pentru lucrul practic, iar eficienta si performanta merg mana in mana cu experienta.

    1. Cătălin Corozanu says:

      Tocmai ce ziceam și eu, poți să ai N diplome și facultăți, dacă nu capeți experiență lucrând, cu ce m-ar ajuta pe mine ca angajator să te am în firmă, pentru că ai o diploma?! Mă șterg cu diploma ta la părțile moi, dacă nu ești eficient și munca ta, nu-mi ajută business-ul.

  2. Delia says:

    Oameni buni in ceea ce fac. Dar, de fiecare data cand m-am angajat, diploma a fost un punct semnificativ alaturi de testele pe care le primeam.

    Pe mine m-a ajutat facultatea sa invat design mai mult decat as fi invatat de pe net. Asta pentru ca alaturi de practica am facut si teorie iar acum stiu sa justific de ce un site sau un logo arata asa si nu altfel. In plus, m-am intalnit in viata reala cu toate temele pe care le-am primit la scoala: poster cu slogan, site de bijuterii, ambalaj de parfum, etc. Nu era de ajuns insa, sa merg la toate orele, de aceea mi-am si luat primele proiecte din anul I, ca sa invat si mai mult.

    Am colegi care nu veneau decat la examene, cu lucrari furate de pe net si care comenteaza ca vai ce nasoala a fost facultatea de arte, ca ei au diploma de designer dar vand ciorba la mall. Normal ca nu iti gasesti job in domeniu , indiferent cate diplome ai, daca nu pui osul la treaba. Am cunoscut oameni talentati cu 4 clase. Am toata admiratia pentru ei.

    O diploma iti poate aduce un punct in plus daca dovedesti ca esti bun in ceea ce faci.

    1. Cătălin Corozanu says:

      Da, asta când dovedești că ești bun. Însă în cazul meu am explicat toate funcțiile cPanel, am explicat cum se instalează, cum se setează, am explicat că am certificare cPanel, cPanel fiind ce-a mai folosită aplicație în domeniul firmelor de hosting, și toate astea au fost în van pentru că nu aveam facultatea de informatică. 🙂

      1. Delia says:

        O mare pierdere pentru ei 🙂

  3. Ciprian Lospa says:

    Diploma de bac, ca si multe alte chestii din tara asta, mi se pare o porcarie. Mare!

    1. Ciprian Lospa says:

      Aici intra si facultatea.

      1. Cătălin Corozanu says:

        Orice diplomă este fără folos dacă nu știi ce trebuie să faci cu ea când trebuie, ca și orice meserie, dacă nu știi s-o practici.

        1. Delia says:

          Ei, nu e chiar fara folos! poate te scapa in camp si ai doar diploma cu tine :)))

          1. Cătălin Corozanu says:

            Doamne ferește :))

  4. Ioan M. says:

    Haha! Hai ca am reusit sa citesc si eu articolul in final. Se pare ca da, ne-am potrivit la alegerea subiectului saptamana asta. Tu cu articolul, eu cu youtube-ul. Din pacate in momentul in care am afirmat ca eu n-am luat bac-ul, unii au inteles ca ma laud. Dar pana la urma este normal sa existe interpretari intre ce zicem noi si ce intelege audienta.

    1. Cătălin Corozanu says:

      Întotdeauna va exista o discrepanță între oameni, dar cine înțelege înțelege cine nu.. e hater 🙂

Comments are closed.