Planuri pentru 2018

Mulți oameni își fac planuri pentru anul ce vine, și nu mulți le și duc la bun sfârșit. Anul trecut, în 2017, mi-am făcut planuri, mai mult sau mai puțin s-au realizat.. mi-am schimbat jobul, am fost mai perseverent în anumite privințe, am fost mai delăsător în altele, însă per ansamblu a fost un an cât se poate de decisiv. Cum de altfel mi-am și dorit, să fie un an decisiv, în care s-au întâmplat niște schimbări drastice, însă sunt tot în picioare..  Deci per ansamblu, ce nu ne dărâmă, ne face mai tari.

2018 vine cu noi speranțe, cu noi planuri, cu chestii oarecum tot decisive, dar în principal în 2018 mi-am propus să fiu fericit, și.. ușor, ușor, să rezolv toate problemele care le-am tot amânat în ultimii ani, sau cel puțin o mare parte din aceste probleme. Fericirea este cel mai important aspect al lui 2018 pe care aș vrea să-l rezolv, și să am parte de ea cât mai mult timp. În rest, nu cred că am planuri foarte mari pe plan financiar, ci doar să mă descurc puțin mai bine ca anul trecut, și în fiecare an să fie o creștere constantă.

În rest, noi să fim sănătoși, că belelele curg 🙂

PS.: La mulți ani !

Etichete:,

5 Comentarii

  1. Marius 04/01/2018
    • Cătălin Corozanu 04/01/2018
  2. MucRoz 04/01/2018
  3. Adrian 23/01/2018
  4. Adrian 24/01/2018