Sisters (2015) .. la Cinema Trivale Pitești

În seara asta am fost la primul film văzut la cinema pe 2016, Sisters, sau cum am văzut titlul direct la cinema Surori – Bune și Nebune. Ei bine am văzut reclamă pentru acest film fix înainte de revelion, și încă de pe atunci am zis că mă duc să-l văd, însă nu știam că ăsta va fi primul film văzut la cinema pe anul 2016, însă eram sigur că îl voi vedea. Așadar pot spune încă de pe acum că nu regret că acesta a fost primul film pe anul acesta, am râs cu lacrimi, la propriu.

sisters 2015

Este o comedie bună despre doua surori, trecute de 40 de ani, care se întorc la casa părintească fix, când părinții lor se hotărăsc să vând respectiva casă. Toată copilăria lor, au făcut petreceri în această casă, astfel că la un moment se gândesc să facă o ultimă petrecere în aceasta, însă una memorabilă. Vor avea parte de o mulțime de peripeții, gafe, și chestii pe le nici un om peste 40 de ani nu și le imaginează că va avea parte. În fine vă las pe voi să vedeți restul, și după cum vă spuneam, cred că acest film merită să fie văzut la cinema.

Chiar și eu am avut parte de o mică peripeție la acest film, am plecat de acasă știind că vreau să vad acest film, însă nu știam la ce ora este, am ajuns la cinema, era aglomerație mare, am luat doua bilete, le-am plătit cu cardul, și am plecat, fără să știu ora la care era filmul, și din păcate pentru mine fără să fiu atent pe bilet ce scrie. Am mai stat, m-am mai plimbat cu iubita mea, etc.. crezând că filmul începe la 15:50, de fapt 15.50 era prețul per persoană, nu ora la care începea filmul. Mirat am fost când am ajuns, înapoi la cinema, am intrat și am văzut că filmul era aproape la jumate, și ora de începere a lui era de fapt 15:20. M-am întors la casă, să văd cum să fac să rezolv problema, că totuși nu vroiam să văd jumătate de film. Cel de la ghișeu de unde luasem biletul, a fost băiat ok și a reușit cumva să ne modifice biletele pentru a vedea filmul cap-coadă la următoarea proiecție. Evident, ne-am făcut de treabă până au mai trecut cele aproape 2 ore, până trebuia sa înceapă noua proiecție. Deci, chiar și eu am avut parte de peripeții la acest film.

2 thoughts on “Sisters (2015) .. la Cinema Trivale Pitești”

  1. Marius says:

    Este si pe Netflix?!

    1. Cătălin Corozanu says:

      N-am idee dacă este pe Netflix, ținând cont că momentan nu mi-am făcut cont la ei pe site. Prefer să văd filmele bune la cinema, chiar dacă smart tv-ul meu are aproape 1 metru diagonală.

Comments are closed.